Psihologul poate vorbi pacientilor despre propria persoana ?
Experiente exemplificate psiholog - pacient :
- C., 36 de ani, evoca un episod din viata ei, cand, deodata, psihologul a intrerupt-o. „Mi-a spus: «Asta ma face sa ma gandesc la mama mea.
Regret mult ca nu am vorbit cu ea mai des inainte sa moara…». Deja intervenise de mai multe ori in discutiile noastre cu astfel de comentarii.
La inceput, imi punea intrebari facand referire la propria ei experienta, apoi am alunecat spre confidente mult mai intime.
Ajunsese chiar sa imi povesteasca visele recurente. In acea zi, am decis ca nu se mai poate asa, ca trebuie sa schimb specialistul. Cautam un terapeut, nu o prietena.“
La inceput, imi punea intrebari facand referire la propria ei experienta, apoi am alunecat spre confidente mult mai intime.
Ajunsese chiar sa imi povesteasca visele recurente. In acea zi, am decis ca nu se mai poate asa, ca trebuie sa schimb specialistul. Cautam un terapeut, nu o prietena.“
- L., 51 de ani, angajat la o editura importanta, a plecat foarte dezamagit din cabinetul terapeutului sau. La sfarsitul uneia dintre sedinte, acesta i-a intins un manuscris, rugandu-l sa il citeasca, sa ii spuna ce crede despre el si desigur daca se „poate face ceva“ pentru a-l publica.
Ce ar fi de spus? C. si L. au facut bine ca au plecat? Desigur! De ce? Pentru ca psihanalistii lor au deviat efortul depus in munca spre satisfacerea propriilor nevoi narcisiste.
