FOBIILE - ORIENTAREA COMPORTAMENTALISTĂ ÎN PSIHOPATOLOGIE
Fobia desemnează teama intensă şi (aparent) iraţională în raport cu un obiect, o fiinţă, o locaţie
sau o circumstanţă, nejustificată de caracteristicile acestora în sine; astfel de tematici fobice (stimuli fobogeni) pot fi, de exemplu, apa [acvafobie], câinii [canofobia], spaţiile înguste [claustrofobia], singurătatea [eremofobia]. Desigur, unele cazuri particulare dintre acestea (de pildă, apele adânci şi repezi, căţele cu pui mici, aglomeraţiile) pot fi periculoase dar ele rămân oarecum atipice şi nu justifică numaidecât generalizarea unei stări de teamă în legătură cu ele.
Tocmai acest caracter iraţional al trăirii fobice este pus la îndoială de modelul comportamentalist.
Acesta consideră că producerea unei fobii este inteligibilă şi explicabilă, dacă se acordă suficientă
atenţie anamnezei. Cel mai adesea se constată (iar atunci când nu se poate developa o astfel de
constatare, ea se prezumă) că persoana fobică s-a confruntat cândva cu stimulul fobogen şi această
confruntare s-a însoţit de trăiri extrem de neplăcute (durere fizică, spaimă intensă, ameninţare majoră).
